Autori  .  Google  .  Facebook  .  Youtube  .  Yahoo  .  Gmail
logo logo
 
 

Autor: Mihai Ciobanu

Profesor de matematica si informatica Autorul unei carti de sah. Autorul unor carti de matematica pentru clasele 1-12. Autorul unei carti de informatica(HTML,C,C++) pentru clasele 1-10.

Aceasta pagina este dedicata unui singur autor. Fiecare autor publicat aici va avea o astfel de pagina !

Autor: Mihai Ciobanu

...pe la 30 de ani tiram dupa mine o umbra logo cit un munte de sare, cu timpul s-a mai estompat, s-a mai micsorat si s-a transformat intr-un vis ce stralucea printre boabele de roua logo ce se rugau dimineata in cimpul de maci...


Aici m-am nascut eu, adica in Zimnicea. Copilaria mea s-a petrecut pe malurile Dunarii cu undita-n mina, la pescuit. Erau apoi dunaricile, lacurile din apropierea Dunarii, unde iarasi pescuiam. Si bineinteles padurea de pa malul Dunarii, unde ne jucam zilnic.

Iata citeva imagini :

Sol roditor, ape bogate in peste.



logo logo













Parcul si Primaria



logo logo









Liceul(revista este scoasa de Prof.Luci Anton)

logo


















2. Din eroare in eroare , tot mai aproape de stiinta cea mare - Stiinta lui Dumnezeu.

O femeie matematician a demonstrat ca gaurile negre teoretizate de Hawking nu pot exista. Asa ca este greu de spus despre ce stinta vorbim in astfel de cazuri cind bisbiim la marginea unei lumi pe care nu o putem pipai. Ceea ce Hawking spune ca este cert pentru ca a calculat el, altcineva spune ca este imposibil tot pe baza unor calcule. Miracolul vietii nu poate fi explicat prin darwinism, o teorie rudimentara si niciodata dovedita. Faptul ca suntem capabili sa ne adaptam nu rezulta ca am aparut din pura chimie: ADN-ul este esenta divina pusa in noi, aparitia lui nu poate fi explicata. Putem sa aratam ca si el a evoluat in timp, sistemul hormonal se pare ca a fost precedat de eicosanoizi, etc. Dar esenta noastra, strict informationala nu poate fi pusa la indoiala. Daca initial a fost o "nuca" care a explodat(de ciuda probabil pentru ca si ea a simtit cit de mare este Dumnezeu), adica big-bang asta nu contrazice teoria creationista. Poate ca nuca aceea continea energia vitala pentru orice, adica ADN-ulsi genele. De ce nu ar fi "undele energetice" care creaza spatiul compatibile cu omniprezenta lui Dumnezeu ? De ce aparenta deplasare a materiei spre margini, asa zisa "deplasare spre rosu" , fara ca universul sa fie din ce in ce mmai rarefiat nu ar fi materia primordiala care ar trebui sa fie capabila sa se reproduca, sa genereze spatiu, timp si gravitatie ? Si daca viteza cu care se extinde universul este din ce in ce mai mare atunci de ce ar exista o limita absoluta , adica 300000 km/s ? Poateb cineva sa explice de ce din nuca , care a cazut din nucul din curtea mea pe pamint a crescut tot un nuc si nu un zarzar, sau o pisica ? "La inceput a fost cuvintul...", oameni buni, nu pamintul si nu altceva, si din el s-au creat toate cite sunt, intelegeti ? Cum putem explica echilibrul cosmic altfell decit prin planul unui arhitect inteligent ? Nuca aceea initiala avea in ea codul genetic pentru toate si forta de multiplicare pe care numai un Dumnezeu atotputernic i-o putea conferi. Nu avem de ce sa nu-l consideram pe Hawking , fratele nostru. Faptul ca el spera sa explice odata si odata totul, este minunat. Daca va reusi sau nu , u stiu, dar stiu ca la capatul drumului il asteapta zimbetul minunat al lui Dumnezeu. Eu ii doresc sa ajunga acolo.

Stephen Hawking


Rasa pura, Apare un armasar pur-singe in acest videoclip, un armasar negru superb. Imaginati-va ca am avut un astfel de armasar pina pe la 12 ani. Nici nu va dati seama cit era de sensibil si de inteligent. Ingenunchia ca sa -l pot eu incaleca. Cind ma intreceam cu alti copii, mergeam noapte pe miriste cu caii, nu-mi sedea nimeni in fata. E si asta o nebunie a sufletului. Poate ca atunci am invatat tot ce stiu despre frumusete si puritate, despre dragoste si comuniune, despre compasiunea tulburatoare a omului singur sub nemarginirea cerului instelat.

Si frumusetea e-n noi,
               ca un abis,
                    in care ni-i frica sa ne privim.
Si melodia este frumoasa, ascultati-o, merita.

Amr Diab-Osad Einy


Frumusetea care ucide, Ma uit pe geam la nucul din gradina, la trupul lui curat, cum se indoaie in bataia vintului siberian. Aud cintecul care-i incalzeste fiinta, dar el e singur si e sleit de lupta.


După dedublare, Lingoarea neştiută a lumii Se prelinge silenţios în mine Afară e vântul, îngheţul şi sila Cu mişcări lente şi blânde dansul meu tandru se topeşte în dansul tău moale Umbra mâinilor tale se îndoaie în umbra suflului meu cald Umbra trupului meu cade la picioarele tale încrucişate în rugăciune Ne desfacem amândoi în neverosimil suntem doi într-unul înşurubându-ne -n coarda sitarului albastru din care s-a născut lumea.

Si melodia este frumoasa, ascultati-o, merita.

Jacob Gurevitsch - Lovers in Paris



Programul SEA – o campanie pentru o Românie prosperă

Românul spune frecvent “Sănătate că-i mai bună decât toate”, si tot aşa “cine are carte are parte”, iar dacă ne uităm cu atenţie în jurul nostru observăm că peste tot răsar mici afaceri, iar oamenii sunt dispuşi să iasă din confortul zilnic dacă li se oferă şansa(pentru că am văzut cu toţii cum autorităţile desfinţează sistematic micile afaceri pentru a-i proteja pe cei “mari” buni finanţatori de campanii electorale) unei mici afaceri. Românii sunt convinşi că o mică afacere îi poate ajuta să acceadă la un standard de viaţă mai bun. De aceea m-am gândit că un partid care are un program coerent centrat pe aceste trei concepte ar putea să răspundă unor aşteptări naturale ale oamenilor şi în consecinţă să aibe succes.

1.Sănătate
Cum am putea deci să imbunătăţim serviciile medicale gratuite, oferite de statul român astfel încât oamenii să fie mulţumiţi şi să se bucure de beneficiile unei sănătăţi robuste ? Eu cred că trebuie să modificăm complet statul medicului de familie care aşteaptă liniştit la cabinet ca românul să vină şi să se plângă. Ce-ar fi să avem un medic de familie care vine la pacient acasă şi-l ajută să adopte un regim de viaţă sănătos ? Asta ar însemna că punem accentul pe prevenţie. Medicul acesta se ingrijeşte de întreaga familie, are o pregătire pluridisciplinară şi partea principal a muncii sale este prevenţia(cu cât mai puţini bolnavi şi mai puţine medicamente cu atât câştiguri mai mari pentru medici). Deci o politică medicală pro-activă.

2.Educaţie
Sunt puţini oameni care să nu realizeze că pe lângă o viaţă activă şi sănătoasă educaţia de calitate poate fi un avantaj pentru oricine. Dar cum ar putea şcoala să ofere o educaţie de calitate ? Să găseşti o structură eficace pentru un sistem atât de complex cum este sistemul de educaţie nu este deloc uşor. Dar iată câteva elemente care pot îmbunătăţi sistemul:

1.un sistem coerent de evaluare a şcolilor, profesorilor, managerilor,elevilor
2.elevul pleacă de la şcoală cu lecţiile învăţate, ceea ce presupune un regim de şcolarizare de 8 ore(timp în care elevul asistă la lecţii, invăţă sub îndrumarea profesorilor, mănâncă, face sport zilnic,este consiliat dacă este nevoie,participă la teste şi probe care să-i pună în evidenţă şi dezvolte talentele conduse de specialişti în orientare şcolară, participă la activităţi recreative şi creative, este implicat în proiecte reale pentru dezvoltarea personalităţii şi creativităţii, învaţă o meserie, etc,)
3.un sistem extins de burse
4.participarea elevilor la proiecte de cercetare ; softuri didactice, de exemplu postate in biblioteca nationala de programe (softuri care pot fi si recompensate proportional cu gradul de folosire)
5.nici un elev nu trebuie să termine liceul fără să cunoască cel puţin 3 meserii , policalificare extinsă
6.programe special pentru elevii dotaţi, cu anumite talente şi înclinaţii

3.Afaceri
Realitatea a demonstrat ca sistemele bazate pe asistenta sociala nu reusesc sa-si atinga scopul decit partial si pe perioade scurte ; mai devreme sau mai tirziu aceste sisteme dau faliment. De aceea asistenta sociala trebuie inlocuita cu consultanta manageriala gratuita. Nu poti dezvolta un plan de afaceri serios fara cunostinte profunde si specializate in acest domeniu si fara impulsul financiar initial. Dar o data pornita o mica afacere ea il transforma pe micul om de afaceri intr-o persoana autonoma care se poate intretine singura fara sa mai aibe nevoie de asistenta sociala. Existenta unui laborator de afaceri care supravegheaza continuu micile afaceri pe care le pune pe picioare si pe care le finanteaza este necesara si este o garantie ca totul se va desfasura cit se poate de serios. Aceste laboaratoare de afaceri sa fie societati private specializate si autorizate special şi supravegheate de catre guvern; managerul ales de guvern are statut de secretar de stat si are un procent din afacerile pe care le coordoneaza. Laboratorul elaboreaza proiecte si-i alege pe cei care aplica la aceste proiecte, gaseste finantare si ajuta la demararea afacerilor, dar este deschis si la proiecte propuse de cetateni. Oricum este vorba de a promova o noua mentalitate ,un nou umanism , o noua speranta pentru toti si un nou tip de piata libera mai umana ,mai usor controlabila ,mai bine studiata si observata. Supravegherea laboratorului de afaceri nu inseamna mai putina libertate pentru omul de afaceri ,ci aplicarea corecta a planului de afaceri ,profesionalizarea oamenilor de afaceri si siguranta afacerilor ; statul asistential patrunde mai intim in interiorul vietii personale si de familie ,violind intimitatea ,fara sa aduca o rezolvare pe termen lung. Eu cred ca somajul nu inseamna o lipsa reala de locuri de munca , ci doar o lipsa de educatie ,de solidaritate si de management ; in domeniul domestic de exemplu avem nevoie de imens de multa forta de munca specializata ,dar nu se ocupa nimeni de organizarea afacerilor in acest domeniu. Desigur sint cazuri cind asistenta sociala este necesara , de exemplu atunci cind avem de aface cu oameni care nu pot munci ,etc. Avem nevoie de un partid deschis mai managerial ,capabil sa lucreze armonios cu diversele grupuri care vor sa se exprime prin proiecte ,cu cetatenii activi care vor sa-si prmoveze ideile. Un partid care sa fie in ofensiva permanenta asupra coruptiei si birocratiei din structurile statului. Un partid mai putin ideologizat si ideologizant. Un partid pragmatic care intelege ca realitatea nu asteapta si nici nu tine cont de doctrine si ideologii. Un partid care sa nu ezite sa ia o masura de stinga chiar daca el se considera de dreapta ,din moment ce realitate o reclama. Un partid care sa consoneze cu noua realitate comunicationala – lumea este deja un sat global prin intermediul internetului. Desi eu visez un partid fara ideologie si orientat pe promovarea afacerilor, un partid care sa se ocupe de sanatate oamenilor si de educatia lor(legislativ, financiar, managerial). Dar poate ca astea sunt doar vise - cred totusi ca lumea este a visatorilor.

Mihai Ciobanu




Linkuri recomandate:

www.matematica-scolara.com

Autor: Mihai Ciobanu

Cartea: Descântarea şerpilor(vol.7).


În lumea oaselor libere... când m-am împrăştiat printre îngeri am început să fabric din oase fluiere la început am făcut asta ca o joacă aşa dintr-o combustie interioară ciudată în împraştierea generală trebuie să ştiţi că dincolo oasele plutesc liber e lege şi legea... ştiţi cum e cu legea se respectă dar mai sunt şi evazionişti ca-n orice spaţiu Banach când am început să cânt la fluier toţi s-au adunat în jurul meu îngerii şi ce mai ramâne din oameni după marea descărnare viermicală şi după ce oasele încep marea migraţie browniană din spaţiul Banach poate n-o să vă vină să credeţi dar toţi mi-au comandat fluiere aşa că am construit o făbricuţă acum am zece şi-am devenit cel mai bogat patron (la cinci lei fluierul e şi normal) din spaţiul Banch dar să vă spun un secret al doilea de fapt acolo cu banii nu poţi să faci nimic dar eu fac altceva ăsta este al treilea secret arunc banii în buzunarele unor politicieni generali şefi de state ei întreţin războaiele iar eu am din ce în ce mai mulţi clienţi treaba merge ca unsă vă spun şi nu e vorba numai de războaie mai sunt şi alte chestii şeicii lumii ştiu de ce... atenţie însă tot ce v-am spus nu poate fi folosit pentru că am nişte drepturi de autor şi-n cer nu e ca pe pământ sus nu poţi să plagiezi iar pedepsele sunt exemplare... hai pa vă aştept...

 

Geometria sângelui licuricii veseli ce mărşăluiesc prin sângele meu caută înnebuniţi chipul la care eu mă închin când sunt singur din ziduri crăpate izbucnesc printre oase vitralii şi istorii uitate dogme sărate joacă nirvane pe ape fagurii din dicţionare zumzăie de adevăruri amare ca nişte sâmburi de caise aripi turbate se frâng de visele ce înfloresc pe cruce de bobotează sunt robul unui gând ce frige dacă eu sunt trăit de o cruce într-o geometrie care cântă a infern sper ca în moarte oasele noastre să se amestece în sfârşit înţelepte... la capătul drumului eu te aştept pe Pegasul meu patruped zadarnic încerci să greşeşti iarăşi drumul iubito greierii mei solidari îţi descântă paşii ce şovăie... de data asta n-ai cum să mă mai ratezi...

În zig-zag pe drum la porţile timpului stau prosternat ca un munte de sare am tot meşterit cuvinte zeităţi amare scufundat în singurătate mă strădui să văd ce e dincolo mă trezesc sub o ploaie de-ntrebări ancestrale duş rece cine are nevoie să ştie când vine pe nouă cărări de la crâşmă în acest univers până şi albinele se-mbată uneori din flori şi-atunci încearcă să polenizeze scoici albastre iar şerpii ies din butoaie şi vânează cai verzi pe pereţi zeii singurătăţii întorc universul cu fundu-n sus aporiile mucegăiesc în cotloanele sufletului meu lumea asta putrezeşte pe certitudini ştiinţifice eu citesc sub pătură un poem la fulgerul ce curge pe-o lumânare la geam vecinul meu Gheorghe bate de zor vine de la cârciumă şi-a uitat ce număr să scrie la interfon....

 

Mumiile din sânge fac o secţiune prin neuronul ăla pierdut aseară-n absint şi scot la iveală un mic catren "seara când singurătatea coboară în mine într-un de-piece bleu iar cucuvelele de la palat cuibăresc în sângele meu eu gâdil verbele pe burtă pentru a face lumină în peştera muierii" aşa sângerează poeţii când secţionează artera femurală din inima neuronilor slabi de înger când e frig afară ei coboară treptele capitonate cu şoareci de câmp în burta unui crocodil auriu pentru a se încălzi croco după cum se ştie are în burtă un şemineu unde ard oase de antilopă poeţii pot trăi iluzia libertăţii chiar şi prizonieri într-o burtă de broască mai ales cei ce păstrează un iz de ţuică bătrână în oase şi care dimineaţa dau drumul la robinet să le curgă crânguri de mumii egipte cu scene deocheate pe faţă prin venele deschise pentru vizitatori...








Autor: Mihai Ciobanu

Cartea: Privesc destinul la jarul unei ţigări(vol.6).

Poemul din sângele meu ai intrat în sângele meu la lăsarea serii îţi faci de cap în suflul sistolic şi-mi dai palpitaţii nu te văd eşti doar senzaţii tari faci nebunii în plin poem eu scriu pentru că nu ştiu altfel să comunic cu tine şi scriu şi iar scriu iar tu-mi dai ghionturi în plasmă şi te joci cu culorile-n sângele meu ce se scurge-n poem te rog să te mişti delicat să nu răneşti fluturii-aceia albaştri din sângele meu ce se metamorfozează-n metafore poemul din sângele meu eşti tu şi ce dulce e zâmbetul tău dar să nu zâmbeşti prea mult pe acolo c-o să fac diabet iubito eşti sadică şi joci periculos mă săruţi cu foc pe globulele albe până la incandescenţă mai bine să cântăm la fluturi un poem de iubire tu poţi să mă acompaniezi plescăind din buze iubito nu-mi mai încap în sânge cu tine-n poemul acesta zălud să-l îngânăm în şoaptă din buze albastre să-l fluerăm din coaste pe sânii tăi rotunzi s-alunecăm în vis ca nişte zei ce-n parc se hârjonesc pe role... adânciţi în copiii albaştrii care se vor naşte.

 

Brumă pe vertebre dacă vrei să-mi vii iubito printre scrumbii afumături şi oase de scribi cocoşaţi de-asupra asprelor molii cu obiceiuri nocturne pline de zodii te-aştept la-ntorsura mărilor sterpe cocoţat pe spinarea unor iepe inerte fugind de timp în spaţiul ancestral suspendat între verbe albastre ascult cum o viperă-mi cântă doina din caval mă vei găsi desigur aninat de-o creangă pe post de frunză de serviciu-n plină iarnă dar voi renaşte iar la primăvară să colindăm ţinându-ne de mână codrul profund în mângîieri şi muguri vino iubito ca să ai de unde să pleci dar vino dimineaţa când eu înot în vise ca să-ţi dedic un poem căci nu-i frumos să pleci cu mâna goală în plină toamnă big-spang să zboare toţi fluturii din ochii mei de jad...

Păcatul de moarte visul de sub smalţul unei căni cu vin aromat în floarea vârstei cu-amărăciune de pelin dragostea vinovată cu femei măritate cu poeme rău famate îmi toarnă-n sânge dulcele venin am luat în viaţă pe chesti-asta multe şuturi deşi socot că nu mi se cuvin deşi mă plimb adesea printre poeme depravate tare mă prind să frângem moartea pe limba ascuţită ce-a îngrozit chiar şi oasele rozalii din galantare cotrobăind prin scorburi pline de poeme descoperim uimiţi chiar marile dileme aşa am învăţat să aruncăm cu pietrele-ncinse de trupurile noastre incandescente spre duhul cel rău ce-n tain-aprinse-n oase să-l alungăm şi dacă pleoapele-mi se zbat peste trupuri albe de femei din lemn dulce e timpul să deschizi larg ochii să nu striveşti minunea aici de faţă-i verbul ce nu vrea să dea seama pentru trădarea rostului în înger ştiu cum să fac vinul din cana de lut ars biciul cu care să încalec păcatul să-l strivesc în plin exerciţiu mesianic suprim poemul şi vă spun poveşti

 

Un gând surpat în ţărână şuieră poemele amare-n ceas de seară şi ochiul se zbate şi se subţiază într-o cumplită taină pândesc atent să nu pierd momentul când verbele din fluturi mor în glastră sunt colecţionarul de sintagme-albastre descoperite cu osârdie-n ţărână şi puse la dospit adânc scufundate-n borcanul cu miere de mană şi totuşi gândul adânc din tine izvorăşte şi-l simt cum se scufundă-n taină dar nu ştiu dacă ochii tăi zglobii mişcă splendoarea sau trupul tău perfect surpat în taina oaselor de zeu acum ştiu de ce atâta mă inspiri iubito poemu-acesta va rămâne-n vatra satului şi după ce noi doi vom fi ţărână

Lăstunul rupt în zodii aşteaptă cu surâsul rupt de mână îngălbenit între coperţi şi nori precum sparanghelul răbdării altoit cu lână dospit printre măsele cariate şi mici spori toţi la coadă să-mi pătrundă osul sufletul neliniştit pompează vise în laptele sângelui cald dimineaţa iar eu aştept speriat în faţa zilei de mîine oare ce nenorociri mă mai aşteaptă unde e Necuprinsul Nevăzutul Nenumitul ca să pot rezista ispititorului lumea-i ambivalentă de aceea eu nu cred că Dumnezeu este ispititorul... şi mă rog nu ne lăsa pe noi pradă ispitei vede-mă Doamne-n genunchi practicând rugăciunea într-o limbă moartă ajută-mă să fiu măcar umbra Ta lasă umbra să pătrundă în mine să nu mai fiu lăstunul rupt între zodii...

Pisica e legea ascult cum amintirile scârţîie printre măselele cariate-ale destinului am eliberat dintre oasele contorsionate ale dicţionarului cuvintele care ronţăie marginile timpului văd cum splendoarea hieratică a câmpiei păleşte în faţa unei perechi de rândunele care-şi hrănesc puii pisica mea stă tolănită în patru labe cu privirea aţintită spre cuib poate poate cade vreun pui de ce-o fi viaţa aşa alcătuită poate că există o baricadă de o parte cei ce iubesc de cealaltă parte cei ce urăsc "care pe care" nu moare ? pisica mea are destulă mâncare şi eu în patru labe chiui înfometat printre instincte nu ne vom opri până nu vom distruge planeta splendoare-are sens doar cu burta plină în rest măselele mele găuresc pietrele schelălăind victorios la adăpostul întunericului






Autor: Mihai Ciobanu

Cartea: Ploaia de lumină(vol.5).


Drumul am dat foc drumului ca să ştii pe unde să-mi vii purificat în vechi ritualuri şi ca să nu ne urmărească umbrele unde-am trăit rătăciţi în vechiul oraş te-aştept iubito la ultima răscruce pe vechiul drum să ne ţinem de mână fraţi siamezi în roua dimineţii până-n ultima clipă şi dincolo de timp... ne-aşteaptă castelul clădit din cuvinte, din poemele magice de sub salcia veche unde ne-am sărutat mai întîi poemele scrise într-o viaţă de om pentru tine... ai grijă iubito când vii să cânţi cântecul de iubire care face pomii să-nflorească şi iarba să crească pentru ca drumul pustiit de mine să arate ca o mireasă ai grijă să se regenereze pădurea...

Singurătatea umbrei aceasta-i singurătatea umbrei mele ce iese ca o boare din cuvintele mele singurătatea care umple oasele omului cu fantasmele nopţii celei din urmă după amiaza când calc pe umbrele oaselor mele simt o durere în urechea dreaptă şi nu mai aud chemarea destinului atunci sunt vulnerabil la amintiri şi sunt trist pentru că mă gândesc la copiii care mor de foame şi-şi devorează umbra ca să nu-şi piardă dinţii o amintire mă bântuie la lăsarea serii abandonat în pustiu pe o dună de nisip mă cred călare pe spinarea unei cămile înconjurat de şerpi veninoşi ce-şi flutură-n vânt cozile pline de clopoţei cântecul lor ţine la distanţă un jaguar hămesit iar umbra mea s-a lungit atâta în spate încât oricine mă iubeşte mă poate găsi dar deocamdată sunt singur cu cămila mea înconjurat de vipere care se joacă în cerc cu destinul meu....

Vorbind la iphone pe acoperişul lumii plâng în neştire între atâtea sunete ce-mi zguduie oasele dintre verbe şi văd uimit cum femeile pe care le admir fac pe ele între fericire şi extaz simt uneori că viaţa are sens când văd muntele sacru al dacilor că aruncă stânci cu cap de om peste sufletul meu şi femeile mele au ochii albaştri ca să vadă clar destinul când se joacă de-a vaţi ascunselea cu morfina care ţine mumiile-n muzeu vă daţi seama ce-ar însemna o invazie de suflete în saci de iută înmuiaţi în canabis ? toţi nebunii de la spitalul 9 care se cred când Napoleon, când Steve Jobs ar încărunţi pe acoperiş vorbind la iphone cu bunul Dumnezeu şi ce s-ar face lumea dacă Dumnezeu n-ar mai controla câştigul la loto ?


 

Fascinaţia iubirii... îndreptăţit ca un turn înclinat la sfidare urlu ca un val ce mătură puntea unui transatlantic dar când îngenunchi ca un armăsar îndrăgostit de o frunză la picioarele iubitei mele şoaptele mele de dor înfăşoară viperele în jurul degetului mic al iubitei cu lumânarea-n fereastră şi fac libelulele să zboare cu burta spre soare întâlnirea noastră a fost programată să se întâmple pe marginea lacului care-a-nghiţit satul într-o noapte când dictatorul suferea de insomnie noi doi vom scrie elegia împerecherii şerpilor albaştri din ochii mei noaptea va dăinui cât timp ne vom iubi şi va trăi alături de noi fascinaţia împerecherii dintre libertate şi dăinuire pe marginea lacului care ne va-nghiţi pe-amândoi aşa am fost sortiţi să tragem clopotul de sub apă şi să batem toaca iubirii de neam aşa se scrie un poem singular ca şi moartea visând despre libertate în re minor nu fi tristă iubire vom trage clopotul în fiecare zi şi va fi mereu duminică iar fotosinteza veselă a crucii care iese din apă sfidează partidul şi înverzeşte treptele de marmură care duc spre altar pentru noi doi paznici ai credinţei eterne








Autor: Mihai Ciobanu

Cartea: Ochiul ascuns al UniVersului(vol.4).


Simple întrebări, la ce bun aripile dacă eu trebuie să cobor adânc în mine ca să descopăr minunea? Eu cânt despre lumină, dar în peştera verde din mine găsesc uneori cuvintele magice ce se bronzează la lumina de simpatie din ochii lui Dumnezeu, şi- atunci la ce mai e bun Soarele? Miracolul se află uneori la capătul unor scări pline de prundiş şi muşchi verde-crud de pădure pe care cobor uneori pentru a descoperi cuvântul cu iz de cafea prăjită ce susţine Universul, şi-atunci, ce motiv avem să ne temem? Nu asta este dincolo de big-bang? Uneori mă trezesc cu o dorinţă infinită să fiu fântână, dar atunci ce rost ar mai avea setea?

Iubirea dintre cărţi şi LP-uri, valurile mării se usucă pe stânci ca nişte cuvinte întinse pe sârmă la dospit, aşa şi visele se zbat între pleoapele de cristal ale macilor vibrând la marginea lanurilor de grâu, ce-aruncă înspre soare doar solzi verzui, şi moi surâsuri argintii, ce trist e dimineaţa omului când singurătatea dă iama prin bucătării, doar gestul acela iubito când îţi împleteam părul lung şi bălai în două cosiţe aurii mă mai ţine legat de lume, amintirile, când mâinile noastre se împreunau în tandre mângâieri, mişcă încet îapoi băierile timpului sunt doar un biet evadat din real, respirând aerul rarefiat al iubirii retrăită între cărţi şi LP-uri, am avut acest vis, păşeam ţinându-ne de mână pe vălurelele stârnite de adânci verbe sidefii, un vis încărunţit şi poate chiar senil, atât a mai rămas.

	

Cuvinte abandonate, păianjenu-mi surâde şi moşeşte copacul cu frunze-albastre, cuvintele alunecă-n viteză pe stradă şi dislocă maşinile şi casele, tornade imense de cuvinte dezrădăcinează copacii, dicţionarele fabrică-n neştire cuvinte nebune pe care oamenii nu le mai înţeleg, oamenii sunt luaţi pe sus şi loviţi cap în cap de furtuna de cuvinte incomprehensibile eu caut înfrigurat pe net un cuvânt care să oprească nebunia lingvistică m-am trezit transpirat din coşmar eram speriat şi nu mă puteam mişca, o pânză de păianjen uriaşă ţesută-n jurul meu mă ţinea captiv, din colţul camerei un păianjen îmi zâmbea şugubăţ în timp ce se scobea între dinţi cu stiloul meu abandonat după ultima mişcare de stradă gazată de guvern, sar din pat direct pe telefon şi sun, iubito, sunt eu, mai trăiesc?

	

Singularitatea poetului, cuvinte transpirate la subţiori se străduiesc să işte vântul pentru a ajuta fluturii să ajungă la iubita mea de la Polul Nord astăzi am descoperit verbul care colorează fluturii, mă muncesc să găsesc un diluant care să acuarelizeze mai bine culorile, poate că un pic de rouă, poate că o lacrimă de la şarpele casei ... tot căutând cuvinte tari am început să levitez, eram în parc şi încercam o rugăciune pentru o veveriţă care se uită-n ochii mei şi-mi zâmbeşte, ciudat că oamenii s-au speriat şi-au fugit de mine, oau, mi-am zis, încercând să revin cu picioarele pe pământ, singurătatea nu-i bună, nu face bine la hemoroizi, omul cu scaun la cap nu iese din front, dar ce mă fac eu care sunt traversat de cuvinte neâncetat?

Vis erotic dimineaţa, fecioarele impure se zbat prizoniere în visul dulce ce-nfloreşte-n zori săruturi fierbinţi accelerează sângele în vene, iar inima bate să plesnească parbrizul vesele-i morale, sunt prins într-un vârtej de pupături prizonier în paturi virtuale ori de câte ori în zori mă trezesc călare pe verbe triviale, aşa e viaţa Blanca, un vis erotic pierdut în mijlocul poemului dator vândut la bancă, lumea asta-i mai degrabă morgă, oricum se-mpute treaba cu fiecare zi ce trece, iar reumatismu-i tot mai rece, s-au dus zilele clare în care mă dam cu-adevărat la dame, ne tăvăleam pe jos înşurubaţi într-un pat mare pe blăni de vulpi sau pe cearceafuri moi, apoi în baie simţeam senzaţii tari în spaţii filosofic foarte-nguste, s-a dus invazia aceea de lăcuste cu buze moi şi-am cam rămas s-admir în miez de toamnă un stol urât, croncănitor de ciori doar visul a rămas întreg la minte când după noapte mă trezesc cu lamp-aprinsa...

Negustorul de oase urlă câinii vacile-s speriate pisicile-s sub pat străinul acela negricios cară o maşinărie infernală şi trece pe stradă noi copiii i-am scos porecla, negustorul de oase îl şivedeam spânzurând câini, belind pisici, sugând sângele vacilor oamenii spuneau că se hrăneşte cu şoareci pe câmp era uscăţiv, negricios, spân şi şaşiu avea o privire de şarpe care te-ngheţa şi mirosea a mlaştină doar atunci când vreo babă voia să-i ascută foarfeca ne apropiam de el întotdeauna aducea veşti din satele vecine întotdeauna veşti rele acum povestea despre un copil care s-a înecat în Vedea atunci când povestea era om, glasul lui era blând şi curgea molcom ochii lui adânceau nostalgia zărilor nemărginite privirea lui unea lumile nefericite când el povestea noi trăiam viaţa altor oameni acesta e negustorul de oase ascuţea brice, foarfeci şi cuţite el vindea vieţi de chihlimbar şi trăgea după el norii borţoşi de ploaie era tocilarul...


Autor: Mihai Ciobanu

Cartea: Pestera mirarii(vol.3).


Biblioteca lui Dumnezeu, ...și nu ne lăsa pe noi pradă ispitei, și parcă-L văd, într-un șezlong, cum lecturează sufletele, miliarde de miliarde de suflete, unele mai creative decât altele, am înţeles în sfârșit care-i răsplata, răsplata finală, am observat că-L citește mai des pe Eminescu, pe Nichita uneori zâmbește împreună cu Ion-Luca alteori se roagă cu Brâncuși, ce altceva ar putea fi, decât rugăciune gestul acela tandru, când închide ochii și pipăie, mi se pare normal, firesc căci după chipul și asemănarea Sa suntem făcuţi plus un dram de libertate se citește pe chipul Său cât este de surprins când îl prizează pe Urmuz și este în culmea încântării când îl adulmecă pe Mateiu, da, ăsta-i secretul, sufletul nemuritor nu-i altceva decât o carte din nemărginita bibliotecă a lui Dumnezeu.

 

Alergarea de seară, alerg pe dunga unei foi de hârtie un fel de alergie la fum de ţigară pe care este scris un poem de dragoste mă străduiesc să-l citesc în zadar şi cad în clar-obscurul cântecului din caval spre marginea albastră a unei priviri aruncată-n furiş de-o fecioară bălaie simt cum şarpele vieţii se încolăceşte în jurul cuvintelor ce stau să-mi spargă fruntea îmbrobonată de lacrimile aşteptării mă dor cuvintele ce roiesc în mine şi mă refugiez neputincios în mângâieri prin părţile înmuiate de rouă ale câmpiei ce poţi să faci într-o lume de cretă decât să plângi cu cuvinte tăcute în mitocondrii mustind de energiile acumulate în grupurile fiordurilor sădite de zei pe vârful munţilor sacri mă tem de ceaţa nopţii însingurate care vrea să înghită visurile ce lubrifiază încheieturile sufletelor disperate de tăcerea acestei lumi bolnave şi reci un fel de piftie-n ghiveci.

	

Cioc, cioc, cioc,.... medicul mi-a mai dat şase luni de trăit am căzut într-un zâmbet între două găuri negre în timp ce făceam apelul de seară al organelor mele interne toate erau în regulă şi la locul lor chiar vesele aş zice, m-am sfărâmat de un banc de pescăruşi în derivă în timp ce ochii mei alunecau pe şinele ruginite ale destinului am tăiat cu un paloş, cosiţele blonde ale unei cărţi cu poeme ce cântau viaţa de lux a unui cârd de ciori înşirate pe corzile grave ale unui violoncel am învăţat să zâmbesc printre liliecii siniştrii din peştera vieţii am aruncat ceasu-n hazna şi m-am dus la nunta dintre un corb şi o ştiucă matură asta pentru că n-am fost în stare să născocesc femininul de la corb şi nici masculinul de la ştiucă da, aşa se termină viaţa uneori în nedeterminare, într-un punct de inflexiune alteori, într-o singularitate-albastră pentru unul ca mine.


Autor: Mihai Ciobanu

Cartea: Diamante din lacrima de cerb(vol.2).


Şarpele vieţii, m-am trezit cu un surâs în plus în lanul plin de maci ce străjuieşte destinul catapultat de verbe sidefii în plin poem sunt chiar desfrâul de sub iarba verde sunt şarpele încolăcit pe drumul vieţii lumina care intră-n trup închis în grupul iubirii femeie şi iese ameţită în culoare sunt şarpele vieţii încolăcit pe trupul costeliv al morţii am găsit fântâna din care se naşte lacrima iubirii scufundată-n singurătatea câmpiei plină de maci am mâncat miez de vară şi miez de zi pe fundul măriiîmpreună cu rechinul meu pereche am stârnit valuri de iubire pe malurile oceanului planetar şi-am anunţat la radio şi pe TV că mă însor şi iubirea a aplaudat îndelung când a văzut că am floarea-soarelui în loc de ochi albaştri sunt rob într-o stâncă prăjită în ulei de cocos mă voi preface-n fântână înzăpezită într-o lacrimă de virgină ce mă aşteaptă încă din copilărie, căci mi-a fost hărăzită după toate rătăcirile firii am trădat, sunt vinovat voi fi spânzurat de cântecul ciocârliei cu funia cea mai tandră făcută din picături de rouă, adunate, afişând un zâmbet ciung, de curcubeul vesel de pe floricelele albastre care surâd pe marginea drumului pe unde-am rătăcit cât am fost copil, o veşnicie şi ceva printre pletele blonde ale lumii, brăzdată de drumuri neştiute şi nemarcate, şi nestrăjuite de agenţi de poliţie.

Amintiri ruginii, când simt că amintirile încep să cadă, nebune cu părul despletit, încep să tremur, frica erodează oasele cu voluptate, am îmbrăţişat iertarea, o sărut, şi pe faţă şi pe dos, dar mai ales pe partea stângă a creierului ei ce pulsează-n afară, o mângâi cu maximă tandreţe roz, pe pulpele ei fabuloase, devin o pompă mecanică, când îi fac respiraţie gură la gură tovarăşei mele de-o viată, moartea, am sorbit esenţa vieţii din ciocul unei ciocârlii care şi-a amintit de mine şi mi-a dăruit o boabă de rouă, culeasă din pata neagră a unui mac ameţit de sublim, să vă spun un secret, viaţa înseamnă să te scalzi gol puşcă cu lunetă în gura unui zeu, sau în lacrima sângerie a unui canar fericirea, este un alt fel de-a spune peşte iar eternitatea este logodnica logosului prizonier într-o lacrimă de chihlimbar, dacă ajungi în valea plină cu lupi care vorbesc protolatina, scoate limba şi lasă cuvintele aurite să curgă într-un descântec, sunt balele sacre ale zeului suprem al lupilor din care se trage destinul, şi roagăte-n gând pentru moartea vulpilor albastre, aminteşte-ţi de prima iubită cu părul auriu care te-a înşelat cu un papagal în culorile curcubeului viu, stai în genunchi şi roagăte să devii cruce.

Cuvintele, m-am rătăcit în ceaţa verbelor lipsite de iubire, potecile mele se bifurcă la infinit, am ajuns la o intersecţie străjuită de doi ochi albaştri, am îngenunchiat şi am zis, iartă-mă mamă că m-am rătăcit căutând spiritul tău tot ferindu-mă să violez destinul, am hotărât atunci să mă scald în substantive poate că soarta lumii depinde de culoare lacrimilor din ochii mei.

	

Perversitate, am sorbit nectarul iubirii de pe buzele tale sălcii de cuvinte pline de rodii între timp o rândunică şi-a făcut cuib la hotarele sufletului meu singuratic iar ploile au şters urmele paşilor tăi dintre emisfera stângă şi emisfera mea dreaptă sunt acum un drept călător al crucii între două valuri spumoase care aduc la mal dinţi de rechin îndrăgostit de-o balenă, sunt pervers pentru că văd ceea ce este după colţ, dar pentru echilibru mi-am dezvoltat neuronul care conversează cu îngerii, am aflat că nu poţi păcătui fără pedeapsă decât cu genele între dinţi şi e bine să zugrăveşti câte-un cer pe tavanul casei tale şi să faci semnul crucii pe cerul gurii cu limba diavolului verde ca să ia foc.

	

Nunta, plouă încet şi tandru peste destinele noastre o ploaie rece, măruntă, mocănească cum spunem noi românii ca să ne exhibăm latinitatea, oxidează cu sârg dragostea noastră, un crab ne ţine mâinile-ncleştate şi ne-nvineţeşte limbile pământului, am pătruns în focul sacru dintr-o cruce de lemn veche de când lumea pentru a afla preţul libertăţii aruncată pe geam pentru a acoperi lumina soarelui, văd cum râmele sacre asanează neuronii buclucaşi care aplaudă de zor perversiunile lumii, m-am înecat din lăcomie astăzi, în rafturile unei biblioteci, am înghiţit pe nerăsuflate, rumorile lumii crezând că am dat peste un izvor sacru, dar s-a dovedit că nu era decât o nuntă între doi şoareci orbi.

	

Iarba broaştei, mormintele sacre sunt năpădite astăzi de vorbele mele, rumoarea viselor care-am fost şi-am să fim, miroase a smoală, doar flori de salcâm în jurul eroilor, buzele celor morţi şi cu viii lor se pot uni dacă se lipesc de o sticlă cu vin, orăcăitul broaştelor în cimitir şi tandreţea şerpilor verzi încolăciţi pe cruci, îmi amintesc de vremea când eram vânător şi nu descoperisem roata, alergam după iepuri pe propriile picioare, iar cuvintele mele înverzeau iarba de pe mormântul mamei. Obs. "am fost şi-am să fim", zicerea unei basarabence cu 20 de ani de chinuri în Siberia, despre România şi despre limba română.

		

Îngerii nopţii, acum mă lupt cu femeia cu două feţe, care aduce ploaia în grădina mea inundată de apă, aud îngerii cum cotrobăie prin sipetul plin cu amintiri, le aud ronţăitul care suspendă trecerea timpului, stau agăţat de clopotniţă şi cânt din unghia degetului mare de la piciorul stâng, smulsă cu un cuvânt de iubire, trăiesc oricum în miezul unui ev aprins cu prima lumânare făcută de anticreştini pentru o biserică ortodoxă şi mă rog în sanscrită să moară şi capra vecinului, înainte de-a transcende linia darwiniană a vieţii, din palma păroasă a patriarhului şi a deveni elefant, capră adică, în sfârşit am descoperit marele secret al vieţii, voi planta urzici şi voi culege, cu ochii închişi castane, pentru că, nu'aşa, la nivel cuantic realitatea nu există dacă nu te uiţi la ea, iar un prăpădit de electron stă cu fundul în două luntrii în acelaşi timp. Turnul Eiffel nu există pentru că eu mă uit acum la caisul din gradina mea.

		

Vipera din somn, am căzut adânc între două note, era o poartă deschisă către un univers paralel, între două cuvinte pe care n-am reuşit să le desluşesc, fluturând ca o flacără, poemul cu trup de amforă, gâlgâind diafan, naşte cuvintele sacre pe care eu nu le mai înţeleg, o viperă neagră se lăfăie în patul meu, frumoasă ca o mână de zeu, încântă aerul cu limba-i înmiresmată, ochii mei albaştri străluceau pe trupul ei viu, şi legănau cu voluptate infinitul pe valurile înspumate ale privirii mele interioare.


Autor: Mihai Ciobanu

Cartea: Singur ca un riu subteran(vol.1).


Nelinişte, Fântâna aceea, care aşteaptă tăcută în mijlocul câmpului buzele însetate ale unui melc Poate că melcul acela care iese acum din fântână este casa lui Dumnezeu Doar că el a uitat calea Şi caută într-una fântâna aceea, care este rana vie a lui Dumnezeu Când melcul acela va auzi cum şuieră buzele Lui pe trupul omului Va deveni templu Aşa cum eu aştept cu auzu-încordat Poate că eu sunt coarda din care s-a născut cuvântul, chiar tunetul din care s-a născut lumina.


Potecile, Ai săpat adânc în ţărâna pietrificată de iubire Veşnică potecă pentru a putea privi eternitatea Aşa cum noi construim biserici pentru a-l putea privi pe D-zeu în ochi Cupola aceea, nelipsita cupolă - ascunde teribila lui privire Privirea lui D-zeu, Ca un ou ce se-nşurubează-n coloană Prăvăliţi sub cupolă, aşteptăm ca mâinile Tale să ne transforme-n fântână ecou al privirii Tale eterne.

Greşeala, Şi Dumnezeu greşeşte, altfel de ce ar fi creat Paradisul ? Iubirea are un sens, iubirea nu poate fi stearpă El a venit pentru a reclădi iubirea, în fiinţa noastră trecătoare Şi aşa şi-a răscumpărat Dumnezeu greşeala Iubirea, aşa cum ciutura pătrunde adânc fântâna privire-adâncă ce devine faptă prea-plinul fiinţei care se prăvale-n şoaptă păcătuind ca un izvor ce-şi taie cale adâncă în munte spre-a-se-ivi ca un sărut în palida câmpie unde mâinile noastre se termină-în tunet El e Marele Fluviu.

Urechea sacră, Aud cum Dumnezeu a detonat cuvântul Aud cuvântul cum se face masă Aud cum energia îngheaţă şi se corporalizează Şi timpul ticăie a proaspăt, ecoul ce bruiază viaţa Aud cum spaţiul se umflă învârtind mistere. Ca un ecou, bruiat de timp şi spaţiu Îmbătrânite în acceleraţii, amalgamate , se întorc la mine, cuvintele din care D-zeu a făcut lumea e zgomotul de fond, e şarpele ispitei, babilonie fără de-înţeles.

Cuvântul care-am fost în Domnul Am oare şansa să redevin lumină ? Lumină-din -lumina ce urlă la marginile lumii, închizându-se-în-stâncă şi care se prăvalea-asupra-mea ca zgomot acum şi-aici, în lume. Am oare şansa să văd cuvântul care lucrează UNIversul ? să aud Cuvântul care-am fost în Domnul ?

Rostul....Iubirea.... Eu nu am aripi şi nici nu vreau să zbor îmi înfig dinţii adânc în iarba locului meu de veci ca o ancoră care ţine timpul în loc degetele mele nerăbdătoare răcnesc adânc în ţărână mângâind oasele celor care au fost... acum sunt statui care-mi îndreaptă coloana cu suflarea mea de poet poleiesc oasele celor tineri într -un surâs sub pleoapele mele se închide o lume şi zbaterea ochiului mărturiseşte despre iubire.... Ast'noapte, pe câmpia întinsă de lună, ca un arc străjuit la capete de câte o stea doar caii şi copiii aceia ce se hrăneau cu ploaia de stele.... Din pomul acesta, am scuturat astăzi toţi strămoşii mei, şi pomul acesta este acum toiagul blajin al lui Dumnezeu.

Gânduri albastre... Iubito, să ne-îmbătăm în tragice miresme de amintiri superbe-crude îmbrăţişaţi la marginea nopţii, să huzurim în vise limpezi, buze lipite peste buze îngemănaţi cu boarea mării înspumate în talazuri ample, să cădem adânc în mângâieri sublim-albastre ce înfioară limba cerului şi noaptea să te descânt cu gesturi aburinde să simt cum ochii alunecă în jos pe trupul tău frumos şi unduios împreunaţi precum clepsidra spirala sacră a vieţii să umplu palmele lacome de curbe line şi fierbinţi să cad ca într-un vis în ochii tăi adânci să-ţi fac cu grijă tandră din pleoape line protector veşmânt. Iubito, văd trupul meu curgând pe trupul tău spirală a vieţii împreună suntem elicea sacră a eternităţii.

Strănut din motor Au înnebunit iar ciorile pe cer E toamnă deci şi eu ma simt stingher E vremea să fii retractil moncher Să huzureşti ca domn într-o idee Şi să veghezi cum vinul se limpezeşteleft în butoaie Să fii serv demn unei fripturi de oaie Şi să te scalzi în versuri ce curg încet , şiroaie E toamnă fraţilor de cruce, iar dangătul de seară mă seduce Mă-ntreb de ce zâmbeşte vinul, de ce doar el e vesel şi zglobiu ast'toamnă Eu ştiu că totu-i trecător în viaţă , doar sentimentul blândei eternităţi în viaţă mă ţine agăţat cu mâna pe pahar Voi îndrăzni să torn lichidul sacru peste trupul fluid al apei de cleştar iar eu ca vârstă sunt la o răscruce Mă uit în sus şi văd cum norii în seară se fac şi se desfac în forme sacre şi când privirea mea atinge iar pământul eu văd trecutul care vine peste mine amintiri vineţii ce se preling adânc în suflet Doar vinul rubiniu în sticle e cel ce ţine sacrul echilibru Ma uit cu calm cum colcăie atomii în frunzele ce cad în simfonii mortuare Aşa e viaţa Blanca, minune sfântă ce agită sufletu-n pahare.


O carte si un autor.

Recomandarea anului 2019.

Va recomandam un volum(7) de versuri si un autor.

Un volum de versuri recomandat de editura

Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com.

Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului.

 

Timpul este muritor pe marginea lacului timpul întins pe spate cu burta la soare stă dezbrăcat şi cu picioarele-n apă şi i se văd vinişoarele prin care circulă sângele-albastru l-am invitat la o masă cu slană şi ceapă ştiţi ce mi-a răspuns "de dragul tău muritorule voi accepta" şi-am privit atent să văd dacă sângele lui circulă mai încet din cauză de colesterol bingo exact asta s-a-ntâmplat am găsit un mod de-a încetini timpul aşa că voi trăi mai mult o să-i dau mâncăruri d'astea grele poate că şi moare şi devin nemuritor simt cum izbucnesc ideile din creierul meu precum floricelele de porumb din tigaie...

Cârciuma iarna cuvintele curg din mine un fel de viforniţă un fel de crivăţ oraşul răsună de stele de gheaţă scârţîie pe geamuri parbrizele ronţăie şi ele stele albe nevastă-mea împleteşte un pulovăr din cuvintele mai deocheate cuvintele mai calde le lansez de bobotează sunt adverbul care condamnă lumea la nemurire poemul meu face lumea tridimensională şi implementează cârciuma-n sânge... cânt pe o singură coardă culorile în care se scaldă pământul iarna e greu să mai crezi în culoarea verde vântul de gheaţă nu te lasă să dai din picioare sub plapumă singurul local din oraş în care e cald şi aglomeraţie este o bombă zumzetul beţivilor face ţurţurii de la streaşini să se-mpleticească...

Iluzii azi-noapte mi-am dat seama că sunt muritor da eu chiar am crezut că sunt nemuritor dar azi-noapte m-a durut coasta albastră a poemului coasta care are menirea în Eve să se multiplice ghearele corbilor cădeau pe pământ precum lâna de aur în capul berbecilor în stare de rut bucile iubitei mele rotunde şi îndelung şlefuite de limbile înfuriate ale şerpilor veninoşi ai planetei cădeau peste acoperişurile roşii ale cârciumilor de parcă erau pepeni galbeni imponderabili producând un somn cataleptic printre beţivi să fiu cinstit viziunea asta m-a cam întors pe dos mi-am dat seama că sunt vulnerabil la supa de raţă sălbatică am de gând să trec într-o altă dimensiune ca să nu mă găsească moartea desigur o să-i las noua mea adresă falsă evident şi tot aşa ca s-o zăpăcesc de tot păi ce ea se joacă de-a v-aţi ascunselea cu mine...

 

Popasul final cu dinţi-n carne vie să scobeşti în sângele ce-n haos se agită să sapi o peşter-a muierii să cânţi sublim cu verbe-n dungi doruri adânci să chiui pulpe lungi şi cu ecoul plin de zmei să mă îmbăt să cânt din oase lungi un cântec de caval şi să repet întruna "zână" ca un papagal aşa e viaţa iubito la marginea lumii unde te-aştept vorbind singur precum nebunii aici am scris cele mai frumoase poeme şi-am construit un castel din nisip ne vom petrece sejurul final topind oase peste oase să ridicăm statuia iubirii monumentul astral...

Somnambul la rădăcina caisului meu picur uneori lacrimi de cerb noaptea trimit flori în visul iubitei mele blonde din copilărie iar eu visez că sunt statuie la picioarele mele hingherii afumă baloane de săpun...


O carte si un autor.

Recomandarea anului 2019.

Va recomandam un volum(6) de versuri si un autor.
Un volum de versuri recomandat de editura

Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com.

Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului.



 

ADN-ul din groapa de gunoi îmi rod unghiile de teamă de noi când ne repezim unul asupra celuilat printre nori ne-amestecăm visele şi florile din ochi mijite în zori ne tăiem unghiile-n acelaşi coş cu gunoi oasele mele peste oasele tale răsună ca o orgă-n trăsură mergem hotărâţi spre groapa de gunoi să vedem cu cine s-a combinat ADN-ul nostru divină făptură musca ţeţe produce arpegii vânturându-şi degetele aromate peste clapele unui pian dezacordat aruncat la gunoi înmuiate-n sonate iar noi ne-nvârtim ca doi străini prizonieri în vortexul iscat de iubire şi de îndoielile dintre noi şi cernem lumea în doi scufundaţi printre totemuri şi ploi vom muri printre rânduri în poemul trăit de-amândoi te voi trece pragul dincolo pe verbe de foc vom ajunge-amândoi împreuna vom fi în acelaşi loc

Rugă-n ceramică verde beau culoarea ochilor tăi de pe fruntea plină cu rouă ouă de pitpalac răsună ca nişte maracasuri sacre în plină câmpie poemele dau cu mine de-a dura pe coloana spicelor coapte în surâsul misterios al ciocârliei mă plimb ca un rege războinic pe tăişul coasei sub tălpile mele oasele alor noştrii seceraţi de gladius simt cum zvâcnesc în cuvintele sacre ale limbii bătrâne sunt armăsarul care rodeşte câmpia semăn cu limba verbe de smalţ şi culeg pitpalaci stau la poalele tale iubito şi aştept mântuirea înainte de ultimul gest cu lunetă-al câmpiei între noi ultimul obstacol doar respirarea de floare o albăstrea amărâtă ce tocmai se lăfăie pe lamela microscopului lui Dumnezeu....

Ceai de tei dimineaţa la ceai această poveste... aşa cum prin strecurătoare trec mici fragmente de flori de tei care-ajung şi înfloresc în mitocondrii tot aşa amintirea ta a prins rădăcini în pancreasul meu iar medicul nu înţelege de ce am eu diabet deşi l-am avertizat că tu ai cel mai dulce sărut... iar sângele tău sângele tău duce cu sine poeme din năut vorbe de duh metafore din lut şi-i cald ca laptele aburind sub streaşină când rândunelele se iubesc sidefat ameţite de aburul de la ţuica de prună

Icoană păgână sălbatice strigăte ies de pe buzele tale iubito te-ai rătăcit printre ridurile lumii plină de durere ai uitat să zâmbeşti şi eşti secătuită speriato eu stau singur la răscruce de drumul şi te-aştept şi fierb amintirile-n lacrimi amare am trimis în zare şoapte fierbinţi am trimis după tine şerpii iubirii să mi te-aducă înlănţuită de buzele mele arse de dor să crape muntele să se-ntoarcă fluviu-n izvor să piară orice obstacol care te-ascunde vreau să te văd cum te tângui vreau să mă vezi cum te-ador nu vreau să mai fiu doar visul unui corb singuratic în clar-obscurul lacrimei veveriţei din tei...


Toamna plouă plouă mărunt e rece şi fuziunea din mitocondriile mele buzele tale cărnoase explodează în creierul meu dinţii tăi se împotmolesc în hipotalamus de câte ori plouă tu intri prin efracţie în visul meu îmi iei probe de sânge cu limba ta ascuţită femurul tău patinat mă ţine să nu cad de pe planetă părul tău ondulat picură-n sufletul meu foşnet de frunze focoase din cauza ta mă trezesc dimineaţa cu dureri de stomac în ochii mei braţele tale încrucişate toarnă umbre cărnoase mă opresc la picioarele tale şi ling praful de stele de pe tălpile tale sub fustele tale a răsărit un mac şi se-nroşeşte treptat ca să-mi facă pe plac umbra ta înlăcrimată mi se arată pe lac fluturele meu fără elitre zboară spre tine ca un rac de pe turla unei biserici trimit către tine bezele cu aripi de liliac tu stând pe malul lacului cu vântul călduţ pe sub fuste












O carte si un autor.

Recomandarea anului 2019.

Va recomandam un volum(5) de versuri si un autor.
Un volum de versuri recomandat de editura

Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com.

Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului.



Uimirea dictatorului din când în când când lacul scade o cruce sfidează destinul ne spune despre sfinţii îngropaţi sub ape oricum de sub apă crucea bisericii transpare sfidând un ordin criminal de-nmormântare până şi peştii au început după ce şi-au revenit din sperietură să se roage la sfinţii noştrii seara o ştiucă lacomă tot încercând să muşte din clopot a descoperit taina rugăciunii şi după ce-şi umple burta cu ierburi trage la vecernie clopotul o ştiucă a devenit vegetarian dar şi clopotar un cârd de micuţi obleţi strălucitori bat toaca un secretar de partid a raportat la congres tovarăşe secretar general mult iubită şi stimată tovarăşă Elena Ceauşescu

la noi în sat au înnebunit peştii ţin slujbe, bat toaca şi trag clopotele seara la biserica de sub lac noaptea la adăpostul întunericului dictatorul s-a urcat în maşină şi s-a dus să vadă minunea a doua zi a dat ordin să meargă scafandrii şi să radă sfinţii pictaţi pe pereţi şi demontaţi şi clopotele la al 14-lea congres acelaşi secretar de partid raportează mult iubite şi stimate la noi în sat s-a declanşat o epidemie de insomnie oamenii spun că nu pot dormi pentru că le sună clopotele-n cap iar toaca le zdruncină credinţa-n partid iar dimineaţa văd o procesiune de îngeri pe lac ce cântă prohodul


Sabia de foc, se făcea că eram călare pe un bidiviu crestat de şerpi veninoşi cu încrustaţii verzi, am împărţit lumea în două, deoparte erau poeţii şi cei care au moştenit darul cântecului de la un zeu îmbrăcat în straie de argint, iar de cealaltă parte erau toţi cei care aveau curajul să ţină o sabie-n mână, crunt ţintuit în şaua de foc am strigat: ucideţi toţi fii minciunii şi cântaţi marşul imperial al Unirii, să nu stea piatră pe piatră până nu vom trasa graniţa cu sângele duşmanilor noştri, împrăştiaţile oasele pe câmp, poeţii au îngenunchiat arătând cu mâinile spre cerul care se desfăcea precum o scoică sidefie, spre a dezvălui regina şerpilor în straie verzi strălucitoare propovăduind istoria neamului, alăutele şi-au mişcat singure corzile pentru a stârni vântul care mirosea a istorie, cântăreţii ne dezvăluiau tainele vieţii şi morţii pipăind pietrele străvechilor cetăţi şlefuite de ape, războinicii mestecau încet, fără grabă tristeţea că vechii viteji erau acum doar copaci semeţi pe culmile munţilor, regina şerpilor ţinea în mână sabia de foc a libertăţii.










O carte si un autor.

Recomandarea anului 2019.

Va recomandam un volum(4) de versuri si un autor.
Un volum de versuri recomandat de editura

Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com.

Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului.



Frate cu codrul, atât a mai rămas insomniac de când mă ştiu, sunt frate cu codrul nebun ce şopteşte în somn descântece pentru şoimi şi plopi suri, iar ziua îngână mărunte furtuni, am prins cuvintele sub şa la dospit, călătorind pe întinsele câmpii ale sufletului coliliu, pot să străbat neliniştile verbului înfumurat, fără să mă transform în cucuvea, sunt frate cu şarpele care-şi schimbă pielea de dragul eternităţii brizei, vă spun clar, eu nu sunt cerbul cu coarne de lut, în schimb sunt uneori verbul ce-ngheaţă târându-se costeliv printre răchiţi, înghiţind în neştire broaşte şi libelule, acesta e semnul de pe coastele mele neghioabe, aşa a rămas de când lumea, o rană care sângerează mereu femeia, mă răsfăţ uneori stând cu burta la soare, ascultând şoaptele şi scrâşnetele metalice ce izvorăsc dintre cuvintele dezpreunate de eternitate, aud cum vântul curge printre aceste cuvinte moi şi greierii ce-n noapte susţin bolta palatină a irisului meu cu cântecul lor monoton ce descântă verbele fulgerătoare ale cerului.

	

Sunt doar un copil care se joacă, vreau să mă sinucid, dar nu ştiu cum, e greu, pentru că nu vreau ceva dureros, şi nici nu vreau să lase urme, o sinucidere ca şi când ar fi moarte naturală, ca şi când ai şterge un cuvânt cu guma, m-am gândit că trebuie să existe un cuvânt şi pentru asta, aşa că am început să caut prin dicţionare, după ce-am devorat dicţionarele am plecat să mă plimb prin parc în căutarea unui răspuns, am urmărit doi vârcolaci cum se jucau în apă, se scufundau unul pe altul, se stropeau cu apă, cel mai solid dintre ei l-a scufundat pe celălalt şi l-a ţinut sub apă, iar când şi-a ridicat mâinile din apă partenerul lui n-a mai apărut, ce chestie, mi-am zis, dar cum să fii un vârcolac? aş putea mai degrabă să fiu o veveriţă, exact, asta-i ideea, a văzut cineva o veveriţă moartă? oare cum mor veveriţele? cine mă vede acum nu ştie că eu aştept să se contracte spaţiul, mă trezesc scriind acest poem sprijinit confortabil de spinarea generoasă a unui crocodil uriaş în timp ce era înghiţit de un şarpe boa magnific.

	

La porţile raiului, cheamă fluturii când eşti disperat să-ţi ciocârlească la ureche rodii, mă uit atent unde se bronzează la soare o viperă cu corn mă scufund într-un somn adânc fără vise şi pătrund adânc în visul viperei alunecând pe o cascadă de venin în inima unei doine de jale, n-am ştiut că vipera compune muzică atunci când se descompune la soare, cheamă stelele să cadă în grădina iubitei care-a fugit în lume cu un geambaş de cai verzi pe pereţi, poate că ea va visa cum îi ia foc casa copilăriei şi revine şi mă scoate din disperare, pentru a mă arunca în porţile raiului, ca pe un buzdugan, pentru a elibera de acolo sărutările fierbinţi din copilărie, şi uite-aşa m-am trezit pe prispa casei unde sforăia acest poem fără logică, în fapt, iubita mea din copilărie nu m-a părăsit pentru simplul motiv că n-a existat, ceea ce este straniu în această poveste este că ori de câte ori visez femei îmi apare-în vis o fetiţă blondă şi cu ochi albaştrii dar vă jur că iubita mea din copilărie n-a existat poate că asta este doar poarta raiului la care batem cu toţii când cântăm la viperă o doină de jale, sau poate că sunt ochii din care s-a născut păcatul...

Bozonul Higgs văd cum zboară bozonul buclucaş, ca un aspirator care soarbe greutatea din lucruri, un fel de explozie-n soare a marcat naşterea mea pentru a arde poezia în creierul meu am văzut un fluture multicolor cu buzele ţuguiate şi ochii închişi aşteptând sărutul mortal al marelui astru, destinul meu a fost să merg pe jar şi să măngâi focile pe coapse, la despărţire iubita mea mi-a spus, ţine minte că te aştept la marginea câmpului de maci, acolo unde cuvintele dospesc sub zâmbetul Soarelui, trupurile noastre se vor împreuna pentru ca-n mijlocul câmpiei să răsară o fântână, eu am ales să fiu cumpănă, iar sânii iubitei mele vor fi ciutură şi contra-greutate, din buzele noastre unite se va naşte şarpele vieţii, iar copacii din jur vor deveni rugăciuni.

	

Oau Nu vă temeţi de brazdă că-i neagră În ea sămânţa stă azi să dospească, Nu vă temeţi de scorbura-n care Intră la lumina zilei un şarpe, Căci din ea va ieşi o altă-ncarnare, O mică prighetoare, Nu vă temeţi de visul în care un Leu fioros va fugăreşte-n disperare, Căci a doua zi veţi câstiga la loto, chiar dacă nu veţi juca, Căci e scris în cuvinte, în domuri, În nurii iubitei, în norii borţoşi de metafore oarbe, Sclipitoarele verbe, imagini sublime, trăirile divine Se nasc în sufletul poetului care înverzeşte zăpada cu privirea, Este urmat, când calcă pe nori, De herghelii întregi de armăsari pur sânge, Şi mai presus de toate, Despică în două cu firul de păr Primit în dar de la iubita blondă Din copilărie, întreg universul. De o parte sunt puii de raţă sălbatică, Iar de cealaltă metalele grele Din viaţa intensă de broască ţestoasă Acum ştiu de ce când ies din Cuvânt Sunt împins înainte, catapultat în surâsul acela blond, De fulgerele sacre ce plesnesc destinul în spatele meu, Amintirea iubirii este Singurul lucru care rămâne, De azi eu nu mă mai tem Şi cant ca o bufniţă cocoţată pe coama Unui armăsar pur-sânge Pitpalacul iubirii Dintâi Am înhumat în cuvinte Fulgerele care m-au urmărit În copilărie Într-o zi de vară, Atunci m-am dezbrăcat de umbră Pentru a fi zeu








O carte si un autor.

Recomandarea anului 2019.

Va recomandam un volum(3) de versuri si un autor.
Un volum de versuri recomandat de editura

Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com.

Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului.



 

Cel care-şi creează umbra, pe prispa casei vechi de ţară văd cum creşte umbra mea, din faldurile unui vis, o umbră neagră care încearcă să se ridice spre cer, pentru a mângâia pe cap un vultur straveziu în lumina amiezii de iulie, un melc cu casa-n spinare, îngână o vrajă care vrea să desrotească lumea, în întunericul umbrei mele vraja se preface-n cântec de lună plină, iar noaptea miroase a rouă căzută din trilurile unei privighetori, cel care-şi creează umbra poate să dospească visul pentru a acoperi lumea surprinsă în plin orgasm, dacă vrei să cânţi, coboară în centrul pământului, acolo rădăcinile pomilor vor fi încântate să te sărute pe verb, să nu-ţi cauţi zadarnic locul în lume, căci lumea-i în tine.

	

Generalii, scriu taina sâmburelui arămiu de cais, un cântec îngânat de tăcerea miezului gata să explodeze în fiinţă, sunt gata să arunc zarurile sub tanc, simt cum miroase viaţa ce se zbate-n tăcere, în unda de şoc din privirea unui copil ce-nvaţă să numere, dezghiocând petalele unui trandafir, m-afund adânc în ochii generalilor să simt mirosul de praf de puşcă, şi mă-ntreb, de ce omul devine la un moment dat ghiulea, şi cum poţi să mângâi trupul femeii cu o şenilă de tanc ? poţi să dai iama cu drujba prin fustele unui poem ?

Mercenarii clipei, fă şi tu o fasole pentru mâine, vreau să mănânc de post, am visat urât azi-noapte şi vreau să mă spovedesc, oricum vreau să mă pocăiesc, am ucis visele vinovate-ale nopţii, şi sunt mai alb ca varul, la suflet, văd cum stropii ploii în ţărâna încinsă de vară împrăştie cuvintele iubirii, mercenari ai clipei, stropii, mă simt vinovat uneori pentru cum sună poemul, pentru că nu e uşor să-ţi faci zilnic sufletul cerneală albastră, şi nici să scoţi din vis cuvântul, să-l amesteci cu ţărână şi scuipat şi să faci oameni, altfel de oameni.








O carte si un autor.

Recomandarea anului 2019.

Va recomandam un volum(2) de versuri si un autor.
Un volum de versuri recomandat de editura

Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com.

Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului.



 

Eminescu-ora poporului român, m-am trezit la ora zero, eram în toane proaste şi mohorât, vedeam verdele pomilor îmbrăcat în umbră, şi-am fabricat câteva lacrimi pentru ţară, ca o destăinuire în prag de toamnă, eram în starea aceea de clarviziune, când pot să scriu un mesaj pe ţurţuri de rouă, şi să-l trimit la ţintă cu un surâs virgin, apoi le-am expediat frumos rotitoare prin poştă, miroseau a rouă proaspătă de tinereţe-fără-bătrâneţe, erau acordate pentru vibraţia notei sol, şi scormoneau destinul precum râmele gazonul, şi-am primit răspunsul, tot prin poştă, în zori de zi, odată cu trezirea ochiului pruncului blond care tocmai mă năşteam, ce credeţi că era-n acel plic ca o scoică verzulie , un surâs care conţinea Soarele vieţii veşnice, mângâiat de lumina aceea blondă şi pufoasă, am avut acest vis, ca o autopsie pe suflet deschis, între pulpele sacre ale destinului.

		

Fântână lehuză, în fiecare zi, în fiecare clipă gândurile mele rătăcite prin lume caută Cuvântul din care sunt făcut am găsit fărâme de lacrimi m-au alăptat roua şi vântul valurile oceanului mi-au cântat balade de dor călăreţii nopţii-nstelate au coborât de pe cai pentru-a se ruga la picioarele nesomnului am văzut capetele celor răi căzând secerate de privirea lor melancolică o parte din Cuvânt era scris pe sabia lor, pe munte am căzut frânt, la picioarele unui bătrân scorojit şedea în poziţia lotus, părul său superlung, ca şi vremea se agăţase de două stânci gemene, şi-l ţinea în levitaţie de-asupra unei prăpastii din care eu am gustat dulceaţa Cuvântului Sacru îngânat de o viperă cu corn m-am trezit , pe cumpăna unei fântâni am privit cum apa se arcuia, din când în când, când barba mea , stârnită de vânt, o mângâia cumpăna-n balans îngâna , duios Cuvântul Sacru ilai-ila-ilai-la, dacă eu l-aş pronunţa în fântână lehuză m-aş transforma.

	

Casa lui Dumnezeu, am descoperit Casa Lui Dumnezeu, într-o zi de vară, pe marginea lacului am zâmbit, admirând peştii jucăuşi, ce minune am zis, în timp ce scriam acest poem, am văzut cum o ştiucă superbă a înghiţit un banc de peştişori, apoi un peştişor, s-a ridicat de-asupra apei şi a înghiţit o libelulă, mi-am zis că asta e legea firii, admirând lacrima albastră a unei furnici, sub rug un şarpe înghiţea o broască, broaştele de pe lac, devorau de zor libelule, pe care le capturau cu gesturi obscene de limbă, am strigat din rărunchi , înghiţind lacrima dimineţii, Casa Lui Dumnezeu sunt eu, şi lacul a încremenit, toate vietăţile pământului s-au oprit din devorat, poate ca şi-au amintit o secundă că înainte de crimă trebuie să se roage, în visul meu din centrul poemului, lacrimă a sufletului meu, m-am întâlnit cu o fată brunetă cu ochii verzi, era albă ca zăpada, o faţă rotundă, de lumină.... mi-a spus, te ştiu, te-ai uitat ani de zile în ochii mei, i-am spus, pari la fel de tânără, eşti atât de frumoasă, te-am aşteptat cântând din frunză, la marginea poemului tău, acea parte întunecată a lumii pe care tu n-ai vrut s-o vezi, Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa, dar ne-a făcut doi, ca să ne spunem unul altuia, eşti trei, eşti trei,.... iar Casa Lui Dumnezeu pluteşte imperturbabil pe lac.

	

Ziua ridicării, mă închinam sub lumina albastră a lunii, mă rugam să întâlnesc un înger, am văzut trecând târşit un sfânt, avea semnul crucii pe limbă, am sorbit rugăciunea lui, îngânările lui, sunt un cărbune aprins de lumină, degetele mele mângâie clepsidra sacră a timpului, am prăduit fără teamă, iubirea Celui răstignit pe cruce, am văzut că tâlharii sunt salvaţi de mulţime, Doamne cât de simplă e lumea când omul se scufundă adânc în lumină, iar eu, biet amalgam de cuvinte, asemenea scoicilor ce sorb rumoarea îngerilor, pipăiam ca un orb porţile ceriului, uimit de cum creşte ceriul în mine, la izvoarele vieţii, la coloanele morţii, cuvintele stau să dospească în mine, mă gândesc cum o să mă fac bucăţi, şi cum peste secole, un om bun, va pune aceste bucăţi cap la cap, şi va închina ceremonios în cinstea umbrei care-am fost, stau în genunchi pe o coajă de rock, în faţa celor ce ne-au dat suflet, mă simt ca un porumbel călător, să fie Doamne acesta un nou început ? m-am gândit că sunt pregătit să devin clopotniţă, s-aud încântat cum clipoceşte adevărul, aşa că m-am rugat, Dă Doamne ! Tocmai acum, când scriam acest poem, sprijinit de capota unei maşini, a trecut pe lângă mine o femeie, am citit admiraţie în ochii ei, un tip trece pe lângă mine şi cântă, "mă ridică de jos, mă ridică de jos, gura ta mirosind a iasomie", iar eu aştept iubirea, uimit de cum creşte ceriul în mine.

	

Sabia de foc, se făcea că eram călare pe un bidiviu din şerpi veninoşi cu încrustaţii verzi, am împărţit lumea în două, de o parte erau poeţii şi cei care au moştenit darul cântecului de la un zeu îmbrăcat în straie de argint, iar de cealaltă parte erau toţi cei care aveau curajul să ţină o sabie-n mână, crunt ţintuit în şaua de foc am strigat: ucideţi toţi fii minciunii şi cântaţi marşul imperial al Unirii, să nu stea piatră pe piatră până nu vom trasa graniţa cu sângele duşmanilor noştri, poeţii au îngenunchiat arătând cu mâinile spre cerul care se desfăcea precum o scoică sidefie, spre a dezvălui regina şerpilor în straie roşii strălucitoare, propovăduind istoria neamului, alăutele şi-au mişcat singure corzile pentru a stârni vântul care mirosea a istorie, cântăreţii ne dezvăluiau tainele vieţii şi morţii pipăind pietrele străvechilor cetăţi şlefuite de ape, războinicii mestecau încet, fără grabă tristeţea că vechii viteji erau acum doar copacii semeţi de pe culmile munţilor, regina şerpilor ţinea în mână sabia de foc a libertăţii.






























O carte si un autor.

Recomandarea anului 2019.

Va recomandam un volum(1) de versuri si un autor.
Un volum de versuri recomandat de editura

Andorsis si pe care-l puteţi comanda la adresa de mail rackheta@gmail.com.

Cartea va fi trimisa prin posta/curier cu semnatura autorului.



 

Te voi iubi de câte ori voi respira în această veşnicie, eram doar doi copii frumoşi şi puri când o rază de lumină ne-a despărţit în asfinţit era pe chipul tău un vis sublim în care eu necoptul am căzut frumoasa mea, eu nu eram decât un puşti şi n-am ştiut să mă feresc din calea fascinaţiei dar într-o zi ştiu sigur că ne vom reîntâlni eu văd, acolo, la capătul drumului un loc de popas, unde tu, obosită de colbul lumii şi de atâtea dorinţe neîmplinite mă aştepţi , îngenunchiată în faţa acelui vis regăsit ce va renaşte pentru noi din acel ochi de apă de la capătul lumii am avut acest vis, zi de zi, ceas de ceas de câte ori am căzut, visul în care tu mă aşteptai la capătul lumii m-a împins înainte ne vom întâlni acolo, şi mâinile noastre împreunate vor rămâne încleştate în această rugăciune a sfârşitului lumii e momentul să dispară durerea, să dispară singurătatea şi amărăciunea să piară îndoiala prin această îmbrătişare ce dă sens lucrurilor iubito, acum e timpul nostru, întindeţi durerile pe trupul meu în timp ce eu îţi acopăr trupul scorojit cu sărutările mele vom regăsi graţia şi tinereţea de la-nceput vom ridica din trupurile noastre pline de riduri şi praf catedrala iubirii în care susură izvorul veşnicei tinereţi, iar ochii noştri uimiţi se vor prelinge într-o singură lacrimă ce va rodi acel izvor fermecat din care vom ieşi ţinându-ne de mână iubito, nu ne vom mai lăsa rătăciţi de o rază de soare, în asfinţit când chipul tău blond era aur curat.


Întinderea sufletului, am îmbrăţişat câmpia întins pe un cal negru, strălucitor în bătaia lunii câmpia m-a primit în adâncurile ei cu iubire am străbătut acest vis în asfinţit m-am furişat printre ierburi şi zei noaptea, urmărit cu clarviziune de luna-plină eram singurătatea rătăcită pe întinderea sufletului unui orb am căzut în fântâna dorului la marginea nopţii scufundat în vecinătatea eternă a clipei pentru a da socoteală pentru iubire şi loialitate sunt singur, prins în lacrima unei fecioare cu păr auriu cădelniţând pentru a proslăvi neîmplinirile omului răsunând a cântec, în lacrima rotundă a unei căprioare din care se adapă dimineaţa fecioarele din visele mele pentru a mă topi în eternitate.

Fântână lehuză, în fiecare zi, în fiecare clipă gândurile mele rătăcite prin lume caută Cuvântul din care sunt făcut am găsit fărâme de lacrimi, m-au alăptat roua şi vântul, valurile oceanului mi-au cântat balade de dor, călăreţii nopţii-nstelate au coborât de pe cai pentru-a se ruga, la picioarele nesomnului am văzut capetele celor răi căzând secerate de privirea lor melancolică, o parte din Cuvânt era scris pe sabia lor, pe munte am căzut frânt, la picioarele unui bătrân scorojit, şedea în poziţia lotus, părul său superlung, ca şi vremea se agăţase de două stânci gemene, şi-l ţinea în levitaţie deasupra unei prăpăstii din care eu am gustat dulceaţa Cuvântului Sacru îngânat de o viperă cu corn, m-am trezit , pe cumpăna unei fântâni am privit cum apa se arcuia, din când în când, când barba mea , stârnită de vânt, o mângâia cumpăna-n balans îngâna , duios Cuvântul Sacru ilai-ila-ilai-la, dacă eu l-aş pronunţa în fântână lehuză m-aş transforma.

Imagini, să rătăceşti pe valurile lumii călare pe un cal bălan, să mângâi vântul din vârful peniţei, călare pe un fir de nisip ce vibrează te simţi regele furtunii, să fii adierea ce ţine şoimul razant, un cetăţean liber al lumii ce umple golurile din piatra filosofală, alchimist al iubirii eterne, memoria valului ce sărută ţărmul, lăsând în urmă-i un univers perfect din nisip, regele bluesului ce foşneşte în pletele blonde ale lumii, să fii ochiul ce se stinge al ultimului şoim de pe planetă, o vorbă care bântuie spiritul pentru a nu uita, un cântec ce celebrează ceea ce este frumos, şi nu ne lasă să uităm că suntem os de Domn, să fii..... sunt muntele ce se spulberă la adierea iubirii, izvorul care susură la urechile îndrăgostiţilor şi transformă şoaptele în cântece care înfioară lumea.

Rosturi uitate, vântul stă sprijinit de-o cărămidă care dispare la răsuflarea roz a tigrului tolănit la picioarele mele, ochii mei s-au înfipt adânc în mare, unde se joacă împletind balene, una pe faţă , una pe dos am observat că, de la o vreme, fluturi bleu-galben îmi tot dau târcoale sunt pustiu pe o insulă galbenă, plină de verdeaţă veselă, pentru că stau prostit şi singur, în visul unui cerb tânăr, şi mă-ntreb, de ce buzele nu cad, precum caisele coapte din pom, atunci când omul zâmbeşte, în visul de împerechere al unui cerb tânăr, dacă la picioarele sale , tigrul a uitat rostul său pe lume ?

Recviem albastru, Acum când moartea-mi dă târcoale, Ştiu deja că nu mai pot să scap. Dar ce să-i spun ? Helo,. ..e cam macabru şi chiar

nepotrivit. M-am gândit la o şaradă, Mereu am fugit de fericire, Nu ştiam ce aş putea să-i spun. Helo, ce mai faci ? Sau, vai ce mă bucur că te văd. Dumnezeu ştie ce ar fi fost bine

să-i spun. Mi-a trecut prin cap să mă reped asupra morţii, cu coarne de taur înfuriat, cu ochii însângeraţi şi balele

furiei curgând. Dar dacă o să-mi crape capul ? Cum să mor cu o asemenea imagine

în creier ? M-am gândit să proiectez

o hologramă cu "Rondul de noapte" de Rembrandt, Poate va muri , sau va încremeni

de uimire. Dar de ce -ar fi moartea sensibilă

la un tablou ? Am văzut-o în atâtea tablouri că nu cred că, mai reacţionează. E prea banal. Poate că-i mai bine să scot nişte

sunete, să cânt ceva. Ar fi potrivită oare, "Ciaccona"

de Bach ? Poate i s-ar bloca limba-n gură. Presupun că nu are cum să mă ia aşa ,

fără o vorbă. Trebuie să zică şi ea un bună

ziua acolo, de întâmpinare, apoi ceva solemn. dar dacă nebuna asta nu-i melomană ? S-o primesc cu o armă-n mână ? Dar ea e bătrână cât lumea, poate nici nu ştie ce-i aia o armă. Atunci poate o sabie, sau poate

o ghioagă ? Nu, am găsit, trebuie să o întâmpin tăcut, cu o floare în mână. O floare micuţă, o floare

albastră. Da, o albăstrea este cel mai

potrivit lucru. Va trebui să întindă mâna după această micuţă albăstrea. Nu are cum să mă refuze, e ultimul meu gest, doar. O va privi curioasă şi va zâmbi. N-are cum să nu zâmbească, Şi-atuncea e moartă. Cu-n zâmbet pe moarte călcând, aşa voi fi nemuritor.